Atât în masmedia românească, cât și în cea internațională, numeroase articole și emisiuni continuă să dezbată și să prezinte rolul pe care genele îl au atât în menținerea sănătății unui individ, cât și în definirea nevoilor nutriționale. Din păcate, multe dintre aceste abordări introduc noțiunea de gene ,,bune” sau ,,rele”, ceea ce reprezintă o abordare greșită și neștiințifică despre nutrigenetică.
În cea mai mare parte, nutrigenetica studiază rolul variațiilor genetice frecvente în populație, adică a acelor variații care pot ajunge și până la 50% ca prezență în populația generală. Cu câteva excepții notabile (in care prezența unor variații genetice rare sunt cauzatoare ale unor boli bine definite), majoritatea variațiilor genetice frecvente nu sunt, ele însele, cauzatoare ale unor boli. Aceste variații genetice au apărut în decursul evoluției umane, apoi s-au multiplicat (le-a crescut frecvența) tocmai datorită unor avantaje de supraviețuire ale indivizilor care posedau aceste variații, în comparație cu cei la care aceste variații erau absente. Cu alte cuvinte, o mutație genetică, apărută inițial la un individ, nu se poate propaga și înmulți într-o populație decât dacă conferă un avantaj evolutiv. Altfel, mutații genetice care nu conferă avantaje evolutive ramân rare, sau chiar dispar complet din populația respectivă, ramânând de domeniul accidentelor genetice.